Sunt gol şi totuşi plin de ură Sunt plin de dor, de gură...
Cad jos pe-un petic de infinit
Şi nu ştiam că totul s-a sfârşit
Urc sus pe-un colţişor de stea
Dar ea... nu mai zâmbea, nici nu pângea...
Ea nu ştia ca eu nu ştiu ce ştie,
Chiar dacă pare o prostie...
Aşa-i o rază de lumină-n vid
E ca în axioma lui Euclid
E ca atunci când totul piere
Şi nu mai curge nici izvor de miere
Ci doar venin amar din răutate
Căci de acum nimic nu ne mai desparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu